loading
Click aici pentru Opel LiveChat
chat

Dorim să venim în sprijinul celor care nu au timp dar vor să aibă informaţii minime, utile şi credibile despre automobil.

Determinarea consumului de carburant este legiferată în EU de Directiva Consiliului Europei 80/1268/EEC, modificată ultima dată de 2004/3/EC.

 

 

 

Testul este agreat internațional și se compune din două părți, urban și extraurban. Acest test se folosește și pentru determinarea emisiilor.
Mașinile folosite la test trebuie să aibă un rulaj de cel puțin 3000 km la bord.


Testul urban este efectuat în condiții de laborator, pe un stand cu role. Vehiculul testat trebuie să fie păstrat înainte de test la temperatură de 20-30 grade Celsius, cu cel puțin 6 ore înainte de test. Aceeași condiție de temperatură trebuie să o îndeplinească lichidul de răcire și uleiul de motor.


Testul se efectuează de la pornirea motorului.
Un ciclu constă într-o serie de accelerări, viteze constante, decelerări și relanti. Viteză maximă este de 50 km/h, viteză medie de 19 km/oră iar distanță acoperită de 4 km.


Ciclul urban apare în diagramă în secţiunea “Part One


Testul extraurban  este efectuat imediat după cel urban. Testul constă în accelerări, viteză constanța, decelerări și relanti. Viteză maximă este de 120 km/oră, viteză medie este de 63 km/oră. Distanță acoperită este de 7 km.


Ciclul extraurban apare în diagramă în secţiunea “Part Two


Determinarea consumului combinat


Consumul combinat se determină ca medie a consumurilor urban și extraurban, ponderată cu distanțele parcurse în fiecare caz.
Fabricantul nu testează fiecare vehicul în parte, ci numai un exemplar. Este posibil ca în urma testării altor exemplare de serie, să fie obținute rezultate mai bune sau mai slabe.
Din cauza unei infinități de situații posibile de drum, condiții atmosferice, stiluri de condus, consumul obținut în urma unui test de drum poate să nu coincidă cu cel prezentat oficial.





Alte condiţii şi determinări prevăzute de normele europene :

 

Prima reglementare EEC a fost 70/220/EEC

Conform acesteia trebuie îndeplinite printre altele, urmatoarele condiţii :

  • Geamurile trebuie păstrate închise;

  • Aerul condiţionat şi climatizarea trebuie păstrate închise pe durata testului;

  • Volumul de carburant se va calcula folosind un recipient suplimentar de alimentare şi nu rezervorul autovehiculului;

  • Rata acceleraţiei trebuie să fie constantă;

  • Umiditatea atmosferică trebuie sa fie 95%;

  • Drumul trebuie să fie uscat;

  • Viteza vântului trebuie să fie mai mică de 3 m/s;

  • Înclinarea drumului nu trebuie să depăşească 2 %;

  • Viteza în momentul în care trebuie să fie menţinută constantă, nu trebuie să aibă o variaţie mai mare de 2 km/ora;

  • Segmentul de drum trebuie parcurs în ambele direcţii;

  • Rezervorul nu trebuie umplut la mai mult de 90% din volumul total.


Formula de calcul a consumului de carburant

C = 100M / D x Sg

Unde
C = Carburantul consumat exprimat în litri / 100 km
Sg = densitatea de referinţă a combustibilului
D = distanţa parcursă în test
M = combustibilul consumat în kg.